Daca ai povesti cuiva despre Blue River si n-ar stii nimic despre pasiunea ta pentru natura si gradinarit, despre orele petrecute sapand si plantand, despre speranta si bucuria pe care le traiesti la ivirea primilor boboci, ar crede ca vorbesti despre un parfum pe care tocmai ti l-ai cumparat de curand. Ceea ce e, cumva, adevarat.
Parfum intens, elegant si culoare remarcabila dar nu intr-o sticluta de 300ml ci intr-un semet trandafir creat de Casa Kordes in anul 1984. Dar ca sa-ti lamuresti interlocutorul, povesteste-i ca Blue River are flori mari, naucitor de romantice, colorate in nuante de mov cu tente de alb si marginile magenta. Spune-i ca parfumul puternic si extrem de placut al florilor incanta simturile in fiecare val de inflorire, pe toata perioada sezonului, ca vegetatia sa este sanatoasa si foarte atractiva si ca are o dezvoltare viguroasa ce poate ajunge la inaltimi de 70-90cm. Si, cine stie, poate aduci un nou membru in societatea deloc secreta a iubitorilor de roze.
Recomandat pentru flori taiate in vaza si aranjamente florale. Floarea taiata are o rezistenta de aproximativ 5 zile.
Calitatea 1+ (premium). Tufele sunt de anul 2, sunt zdravene, obtinute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi la ora actuala. Acesta le ofera trandafirilor vigoare si rezistenta mare in timp.