Andre le Notre ®
- În stoc
- În așteptarea stocului
- Comandă acum și îți garantăm livrare prioritară la început de Martie.
Iubire. Să luăm acest cuvânt și să facem rapid un exercițiu. Atunci când te gândești la iubire ce floare iți vine prima în minte? Tran da fir! Exact. Există voci, însă, care găsesc semnificații adânci în culoarea pe care o are floarea de trandafir. Dacă e de un roșu aprins, atunci trebuie să fie vorba despre o iubire pasională, dacă e roz atunci semnifică altceva și tot așa. Noi suntem de părere că trandafirii, indiferent de culoare, transmit aceeași iubire sinceră tuturor celor care se apropie să le simță parfumul.
Producătorii de trandafiri din întreagă lume exact în asta cred. În miile de nuanțe prin care iubirea poate fi declarată. Astfel, apar noi creații, noi forme, noi culori prin care sentimentele pot fi împărtășite. Așa a apărut și Andre Le Notre, una dintre creațiile de succes de la Meilland Richardier, care combină inflorescența bogată, rezistența foarte bună la maladii, parfumul puternic de roze și fructe și o culoare roz pal. Frunzișul îi este foarte dens, de un verde mediu, semi-mat.
Nu e de mirare că Andre Le Notre a obținut medalia de aur la Roma și Courtrai și premiul pentru parfum la Geneva, Madrid, Monza și Barcelona. Florile acestui trandafir magnific au aproximativ 60/65 de petale și un diametru de 12 cm. E într-adevăr un trandafir spectaculos cu înflorire repetată pe toată perioada sezonului, din luna Mai până la primul îngheț. La maturitate poate atinge înălțimi de până la 3 m.
Calitatea 1+ (premium). Tufele sunt de anul 2, sunt zdravene, obținute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi la ora actuală. Acesta le oferă trandafirilor vigoare și rezistență mare în timp.