Ia-ți o cameră cu vedere la grădină. Trezește-te dimineața, deschide fereastra și bucură-te pentru câteva minute de Harlow Carr, creația spectaculoasă semnată David Austin care a reușit să îi impresioneze chiar și pe cei mai pretențioși grădinari ai lumii.
Poți, de asemenea, să iei cana de cafea și să vii mai aproape ca să îi admiri florile rafinate, alcătuite din aproape 100 de petale scăldate în nuanțe de roz pal. Vei simți cum razele soarelui te vor mângâia și pe tine în aceeași măsură în care vor mângâia petalele delicate ale acestui mirific trandafir.
Iar parfumul său puternic te va convinge să mai rămâi puțin în grădină și să te bucuri de natură. Asta face Harlow Carr. Îți răsfață simțurile pe toată perioada sezonului cu înfloririle lui repetate și abundente pe toată perioada sezonului. Iar atunci când va ajunge la maturitate, va continua să te răsfețe la fel de mult, doar că de la o înălțime de 125-130 cm.
Noi, la Famous Roses, îl recomandăm pentru flori tăiate în vază și aranjamente florale. Floarea tăiată are o rezistență de aproximativ 5 zile. Și, de ce nu, ca un decor magic pe care îl poți crea în propria grădină.
Calitatea 1+ (premium). Tufele sunt de anul 2, sunt zdravene, obținute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi din lume la ora actuală. Acesta le oferă trandafirilor vigoare și o rezistență mare în timp.